Ieri a avut loc prima întâlnire şi primul antrenament al handbaliştilor de la CSM Satu Mare. La întâlnire pe lţngă cei doi antrenori şi 19 jucători au fost prezenţi şi oficialii clubului în frunte cu preşedintele Vasile Fogel, viceprimarul Gabor Kereskenyi, Pacurar Ionel şi Gheorghe Istrăuan membrii Comitetului director.
Aseară, după ce au fost prezentate mass-mediei noile achiziţii, a şi avut loc un prim antrenament, urmând ca începând de astăzi să fie continuate pregătirile, iar în zilele următoare se vor efectua şi vizitele medicale, pentru ca de luni să mai fie o săptămână de antrenamente acasă. Începând cu 14 iulie se doreşte efectuarea unui cantonament la Ocna Şugatag, după care va avea loc un turneu la Oroshaza (14-16 august), iar apoi va fi organizată a patra ediţie a Cupei Sătmarului, în 21-22 august, iar în data de 27-28 august CSM va participa la turneul internaţional organizat de HC Odorhei.
Pentru prima perioadă de pregătire, antrenorii Ioan Palko şi Nicolae Istrate îi vor avea la dispoziţie pe Teremi, Panazan (venit de la SCM Rom-Cri Braşov) şi Pogyină (junior) pentru postul de portar, alături de Olah, Mateaş (de la CSM Oradea) - extremă dreapta, Surducan, Savlovschi, Jurj (junior) - inter dreapta, Vizhbovskyy, Munea (de la CSM Oradea) - coordonator, Savic, Varady (de la Minaur Baia Mare), Mateş - pivot, Jovan Stankov (de la ABC Braga), Tomescu (de la Inter Piteşti), Pop (junior) - inter stânga, Ardelean, Oşvat (de la CSM Oradea), Bejenariu (de la Inter Piteşti) - extremă stânga. Mai sunt aşteptaţi şi alţi jucători, printre care nume sonore ale handbalului, pentru care se aşteaptă confirmări până la sfârşitul acestei săptămâni. Au plecat de la CSM portarii Cioroiu (?) şi Pereverzia (Ungaria), alături de jucătorii de câmp Birtalan (CSM Oradea), Bursac (Austria), Nagy (Belgia), Ciornohuz (Izrael) şi Varga (Ungaria).


