Mult mai determinate și mai concentrate jucătoarele de la Sfântu Gheorghe s-au impus fără emoții și au încheiat finala mică după doar două partide.
Brazilianca Oliveira a făcut legea sub panouri. A marcat 26 de puncte și a reușit 20 de recuperări. Ildi Vass și Florina Diaconu au completat-o cu aruncări perfecte de la distanță în vreme ce de la CSM doar Claudia Pop s-a zbătut și a mai încercat câte ceva. Iar în aceste condiții victoria oaspetelor s-a conturat firesc încă din minutul 24 cind diferența a început să crească de la 49-40 la 61-47 la finalul sfertului trei.

Cu Hardy, Pavel și mai ales Cristina Ciocan complet ieșite din joc, CSM n-a mai avut răspuns și la final publicului venit în sala LPS nu i-a mai rămas decît să aplaude cu fair-play acordarea medaliilor de bronz oaspetelor ...
Chiar dacă ultima impresie a lăsat de dorit totuși trebuie să recunoaștem că fetele noastre și-au îndeplinit toate obiectivele din acest sezon. Au jucat Final Four-ul Ligii Europei Centrale, au ajuns în finala Cupei României și au intrat în play-off-ul Diviziei A.
CSM- Claudia Pop-19, Povilonite-6, Drăgoescu-11, Pavel-6, Ivan-6, Ciocan-7, Hardy-9.
Sepsi- Oliveira-26, Deaconu-22, Vass-16, Vescan-7, Rassmusen-6.


